mă mai gândesc…

Viena am descoperit-o pe furtuna, imediat dupa ce am fost nevoita sa cumpar o Cola de la aeroport ca sa am marunt pentru metroul spre oras.

Asa cum se stie, austriecii se respecta, iar singurele restaurante si supermarket-uri deschise in miez de noapte – cand turistii alearga hamesiti pe strazile orasului – sunt detinute de turci, arabi sau… englezi. Noi am dat peste un fel de pub care se numea Amadeus. Am mancat Schinkenfleckerl mit grunem Salat si am baut Rotwein. Despre patron am aflat – dupa un pariu pierdut 50% si castigat 50% – ca este jumatate englez si jumatate austriac, ceea ce explica ora tarzie la care era deschis baruletul lui.

Urmatoarele zile ne-am rupt picioarele prin gradina palatului Schonbrunn, la gradina Zoologica Schonbrunn, spre Hundertwasser Haus, prin centrul orasului, in Prater, la Belvedere, prin Donau City.

Palatul Schonbrunn te coplesetse cu gradinile sale vaste. Initial nu realizezi cat ai de mers ca sa il poti cuprinde pe tot in obiectivul aparatului, dar in cateva zeci de minute te pomenesti ca nu mai stii pe unde sa o iei, pe unde sa te mai uiti… Nu am vizitat interiorul palatului pentru ca asta ar fi insemnat sa stam la o coada imensa pentru a ne inghionti apoi in camerele palatului cu alte sute de turisti. In schimb, am tras cu ochiul in interior de la geamurile de pe terasa. Calestile si trenuletul intregeau atmosfera turistica.

Nu  regret deloc cei 14 Euro pe care i-am dat pe biletul de intrare la Gradina Zoologica de langa palatul Schonbrunn. Maimutele zburdau nestingherite pe langa capritele de munte, iar bivolii aveau un adevarat Spa langa grajd. Fiecare animalut avea casa lui frumos amenajata, curata si personalizata, iar la intrare erau anuntate cu mare fast companiile care sponsorizeaza si au in grija animalele respective.

Spre Hundertwasser Haus am fost cam dezorientati. Paream destul de turisti incat sa o convingem involuntar pe o bunicuta austriaca sa ne arate drumul corect. Oare locuitorii acelui bloc nu au ajuns sa fie exasperati cand sute de oameni dau tarcoale zilnic apartamentelor de acolo? Cladirea nu arata atat de perfect cum apare in imaginile din ghidurile turistice, dar stand pe banca din fata fantanii nu ai cum sa nu te gandesti pentru cateva secunde cum ar fi sa vii de la serviciu in fiecare zi acasa acolo.

Centrul Vienei, desi austriac in sinea lui, ne-a intampinat destul de zgomotos si aglomerat. Era nu-stiu-ce-parada care a trecut prin fata operei. Participantii au plantat in urma lor tot felul de gunoaie, dar imediat dupa ei, o intrega armata de masini de gunoi si de politie avea grija sa lase totul asa cum arata initial. Cartierul muzeelor te intampina prietenos cu tot felul de forme colorate pe care te puteai aseza ca sa iti odihnesti picioarele de turist.

Prater a pastrat aerul de parc de distractii vintage. Totusi, masinutele, trenuletele, OZN-urile si ce-or mai fi ele iti inspira siguranta. Daca te dai in roata poti sa iti iei un bilet cumulat si pentru Donauturm. Asa iti asiguri atat distractia circulara cat si cea verticala la un super-pret de vacanta! Vagonetele din roata sunt identice cu cele initiale, iar daca ai de gand sa papi regeste in Prater poti sa inchiriezi unul dintre vagoane si sa te invartesti in roata cat iti doreste stomacul.

Belvedere este un mini-Schonbrunn. Parca iti e mai usor sa parcurgi cu ochii si cu picioarele vastele gradini. Fantana mi-a placut mai mult la Belvedere. Era mai curata si mult mai vie cu caderile ei de apa involburate. In muzeu te puteai odihni pe mingii gonflabile imbracate cu o catifea visinie (regala).

Donau City te lasa cu gura cascata dupa ce cobori din metroul care trece rapid pe deasupra Dunarii. Dupa cladirile vechi din centru si stradutele vieneze esti aruncat brusc intr-un oras al viitorului, cu trotuare Sci-Fi si cladiri asimetrice si imense (pe verticala) imbracate aproape complet in sticla. Ceea ce te nedumireste si mai mult – in weekend – este pustietatea care ajunge sa te convinga ca esti undeva in viitor, singurul supravietuitor. Parcul vine ca o gura de aer curat in spatele imenselor cladiri de birouri, iar turnul pare ultima urma a constructiilor Sci-Fi pe care tocmai le-ai lasat in spate. Daca nu as fi stiut ca restaurantul se invarteste probabil ca ajungeam si eu sa fac aceiasi fata nedumerita si incantata cand am intrat in Donauturm ca ceilalti turisti. Privelistea e geniala dupa ce ti-ai rupt picioarele prin imensul parc din Donau City. Si mai geniala este iarba din parc pe care poti sa te intinzi nestingherit dupa ce cobori din turn ca sa il mai admiri inca o data inainte de plecare.

Westbahnhof, vecina de vis-a-vis, si-a luat ultima la reveredere de la noi cand ne-am urcat in trenul spre Salzburg.