Get Adobe Flash player

Archive

Posts Tagged ‘Paranormal’

Halloween activity

Oct 31st, 2009 Posted in Filme, My precious | No Comments »

alien

Coincidenţă totală. Nu am sărbătorit, nu m-am costumat şi nu m-am îngrozit niciodată de Halloween, dar astăzi am planificat o vizionare … dubioasă.

Am citit review-ul acum o săptămână şi pentru că m-au fascinat mereu discuţiile legate de evenimente paranormale sau vizite extraterestre, a devenit un must see în lista mea. De obicei, un trailer nu mă trimite neapărat să văd filmul, dar ăsta m-a făcut chiar nerăbdătoare.

Când eram mică ştiu că îmi cumpăram o revistă/ziar care cred că se numea Revista Fenomenelor Paranormale, nu mai ţin minte exact… O dată am găsit în nisip la grădiniţă o bucată dintr-un băţ de îngheţată Delta (cu semnul D făcut în stil grecesc) şi eram convinsă că am dat peste o mare comoară, mai ales pentru că am săpat destul de adânc, până am ajuns la stratul cu pământ foarte dens, ca lutul. Mare mi-a fost dezamăgirea la prima îngheţată pe care am mâncat-o a doua zi în parc. Lemnul scrijelit din lift avea nişte forme curios de asemănătoare cu imaginile dintr-o carte de poveşti pe care o aveam acasă. Mereu m-au dezamăgit emisiunile de pe Discovery despre OZN-uri. Se termină în coada de peşte şi nimeni nu are curajul să formuleze o concluzie fermă.

În Retezat există o poartă galactică. Oricât de stupid ar suna, când eram acolo sus, deasupra pustietăţii, totul mi se părea circumspect. Nu prea am mai dormit când am aflat şi de poarta galactică.

Poate există, poate nu, dar e bine să iei în calcul toate posibilităţile. Dacă mă răpesc extratereştrii o să mă împrietenesc repede cu ei. Restul… vor suferi! Muhahahaha!