mă mai gândesc…

Parisul este de necuprins cu piciorul, metroul, autobuzul, masina, privirea, obiectivul… Totusi, am reusit sa il cunosc atat cat sa ma mandresc cu o noua cucerire citadina.

Montmartre l-am strabatut prima data cand am coborat din tren, la Gara de Est. Oboseala si caldura m-a determinat sa par initial dezamagita de Paris. Gunoaiele, haosul, oamenii dubiosi… Mi-au parut toate mai frumoase dupa un somn adanc in camera mea undeva in spatele Sacre Coeur.

Seara, pe racoare, orasul m-a mai imbunat. Champs Elysee nu mi-a mai parut atat de arid, iar podurile s-au transformat in bistro-uri pentru cei care stateau la taclale in jurul unei sticle de vin. Gazonul din curtea Luvrului isi primea si el pufos vizitatorii.

Albicioasa catedrala Sacre Coeur este preferata mea. Neintamplator, ea este cocotata cu mare fast deasupra Parisului, unde parca si-a asigurat o oaza de liniste intre copaceii verzi. Notre Dame m-a cucerit doar cu fundul. Spatele ei, cu arcadele ample din marmura, sfideaza parca atitudinea rece si neprimitoare etalata la intrare.

Centre Pompidou nu m-a lasat cu gura cascata. Poate prea traditionala si nescoasa in lumea artelor moderne, mintea mea s-a delectat doar in afara muzeului. Pana la urma, daca faimoasa cladire sta cu matele pe afara, poate in acelasi stil este formulata si invitatia catre vizitori, sa stea cu ochii pe afara, pe geamuri. Acoperisurile Parisului mi-au parut cele mai frumoase de pe scarile rulante de la Pompidou.

Hai-hui pe strazi, pe sub arc, prin arc, pe sub turn, pe turn, pe langa invalizi, printre muzee mari (Luvru) si muzee mici (Orsay), prin parcuri cu bule (Parc de la Villete) e cel mai frumos. Metroul iti sare in ajutor cand simti ca ti se farama picioarele si te intampina din cand in cand cu soricei… Pana la urma, Ratatouille e un sobolan!  In timpul plimbarii pe Sena am ochit fugitiv si restaurantul faimosului rozator care acum a ajuns sa fie unul dintre cele mai scumpe restaurante din Paris.

Luvru e mare si frumos. Cele mai banale, simple si putine cuvinte pe care le poti spune despre un muzeu gigant, un palat extins la nesfarsit de catre toate capetele mai mult sau mai putin incoronate ale Parisului. Din pacate eu m-am simtit ca intru-un mall o data ce am intrat in muzeu. As fi preferat sa raman cu impresia falsa ca inauntru voi da peste o atmosfera tacuta, profunda, in care tablourile, sculpturile sa iti apese pe creier si sa te faca sa te intrebi oare ce cauti tu acolo cand esti, de fapt, un simplu turist care a venit sa o vada si el pe Mona Lisa. Cel putin curtea interioara si Jardin de Tuileries sunt inca incapatoare si linistite.

Am plecat la timp. Tocmai incepusera sa demonteze roata mare. Distractia s-a terminat!