mă mai gândesc…

Dacă în limbajul popular februarie e faurar, în limbajul urban februarie e luna ciorditorilor.

Se dezgheață zăpada. Se dezgheață canalele. Li se descleștează mâinile jegoase. Creierul mucegăit de țigări ieftine acționează încet, încet și singurele mișcări sunt spasmele care le indreptă mâinile osoase spre tine. Părul blond (galben) de prost gust nu este o alegere bună atunci când te avânți spre ghiozdanele oamenilor, iar inteligența dă rateuri frecvent. Fermoarele se deschid mai greu pe frig și umezeală, dar grosolănia și haita de bădărani ce-și trăiesc abia la 30 de ani adolescența ratată, câstigă mereu.

Februarie mai vine cu ceva magic! Februarie vine cu sesiunea. Studenții sunt haotici, disperați, desfigurați, iar cei mai ingenioși dintre ei se transformă în ceea ce numim mai nou ciorditorul intelectual. Ciorditorul ăla din interior care păcălește listele de examen, camerele web și profesorii care împart grile în amfiteatru. Intelectualul ăsta… animalul ăsta intelectual, umblă în haită. Masculul alfa este de fapt o ma[sculă] (femela sigma), iar haita e formată din aghiotanții săi geluiți care au grijă să se îndeplinească corect toate regulile impuse de condiționala funcției repetitive ce golește și ciordește la infinit genți și alte pungi, punguțe, traiste sau coșulețe. Noul semestru vine acum glorios, cu extensii de păr și cizmulițe îmblănite. Păcat că vine primăvara și blănița o să putrezească așa cum poate, poate vor putrezi și extensiile.

Concluzia (fantezistă) nu exista pentru că într-o lume în care niciodată nu am putea trăi, ciorditorii ar fi rași de pe fața pământului imediat ce-și câstigă această denumire.

Concluzia (realistă) este că trebuie să ne punem la punct cu ultimele înjurături. Singura reacție (și cea mai înjositoare) pe care o poți avea când rămâi tâmpit uitându-te la românașii care-ți mângâie buzunarele în timp ce se uita la tine cu ochii ăia gelatinoși, ca o piftie stricată.

Și nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă chiar ar fi reușit să mă ciordească…

Limbajul murdar se explică prin faptul că o asemenea poveste și asemenea oameni(?!?) doar atât merită.

Cred că nici măcar diacritice nu mai trebuia să pun!