mă mai gândesc…

În Londra, verdele este la liber. Cred că se merge pe ideea că, în civilizaţie, când ţi se oferă libertate, bunul simţ te va învăţa cum să te aşezi pe iarbă sau cum să te relaxezi pe o bancă fără să uiţi că tot acolo trebuie să mai aibă loc şi alţi oameni după ce pleci tu. La ei funcţionează metoda nu restricţionezi şi atunci lumea nu va da năvală în disperare. La noi, deşi vin jandarmii sau poliţiştii sau ce sunt ei … la tine şi te fac să te simţi ca ultimul infractor pentru că stai cu piciorul îndoit sub fund pe bancă, autoritatea nu are nici un efect. Singurul efect poate fi cel de a te enerva, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Cred că aplicarea regurilor cu o asemenea asprime ar trebui să funcţioneze aşa în alte ramuri ale organismului de securitate şi apărare al României.

Anyway… Am fost în trei parcuri mari şi late:  St. James Park, Hyde Park şi Greenwich Park.

St. James Park este exact între Buckingham şi Parlament. Este inclus în lista Royal Parks (ca şi celelalte două în care m-am plimbat) şi de obicei găzduieşte ceremonii şi evenimente importante. St James Park e destul de mic, dar foarte prietenos. Deşi este în centrul Londrei, gâştele, veveriţele, corbii, porumbeii şi pelicanii se zburătacesc în linişte pe acolo. Ce-i drept, e un mic gărduleţ care protejează unul dintre malurile lacului astfel încât animăluţele să aiba locul lor special, dar sunt atât de prietenoase că probabil era nevoie de un gârduleţ pentru a îngrădi zona de plimbare a oamenilor. În prima zi, după ce mi-am rupt picioarele prin muzee şi pe străzi în dorinţa de a bifa cât mai multe obiective de pe lista de must see, mi-am luat un meniu cu burger & chips şi l-am savurat pe un buştean. Aveam şi un Snickers dar am fost nevoită să îl împart cu o veneriţă care s-a pus lângă mine şi se uita curioasă. Cred că a fost un mare festin pentru ea… sper să nu îi fi făcut rău ciocolata. Apoi, bineînţeles că au venit restul nucuvântătoarelor, să nu rămână mai prejos. M-am simţit bine.

În Hyde Park am ajuns mai odihnită decât în St James, dar numai efortul de al cuprinde cu privirea m-a făcut să-mi pierd orice speranţă că voi reuşi să îl străbat până în capătul opus unde era Speaker’s Corner. Probabil era de vină şi întinderea imensă destul de puţin populată cu copaci. Băncile erau cam ignorate pentru că puteai să te aşezi oriunde pe iarbă. Era bine să găseşti şi un copăcel. Un tip şi-o tipă tocmai îşi strangeau paharele cu picior şi sticla de vin roşu din iarbă când am trecut pe lângă ei. Atmosfera era plăcută şi oamenii, ca şi în club sau baruri, veneau în parc ca să găsescă un loc plăcut pentru o discuţie sau o plimbare. Aveau şi şezlonguri pe care puteai să stai în iarbă, lângă lac.

Greenwich Park a fost preferatul meu. Poate şi pentru că era weekend, iar parcurile prin viaţă atunci. E prietenos ca St James Park şi întins şi verde ca Hyde Park. În plus, are dealuri şi un cartier colorat în jur. În parc sunt o grămadă de chestii de văzut. Nici pe astea nu am apucat să le văd pe toate pentru că picioarele mele deja se trezeau devastate numai de ideea unei noi zi de hoinăreală. Chestiile de văzut sunt: observatorul, linia meridianului, ceasul solar, ruinele unui vechi templu roman şi o zonă mai retrasă cu căprioare, vulpi, lilieci şi alte lighioane.

Pentru orice parc exista ora deschiderii şi ora închiderii, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi şi bineînţeles, o poartă mare şi frumoasă care te întâmpina la intrare. Online se găsesc hărţi, documente PDF, istoric, lista evenimentelor şi noutăţi.

Aştept să mă plimb online prin Greenwich Park, că sigur e mai relaxant aşa decât prin Herăstrau, unde sunt întâmpinată cu feţe încruntate şi frustrate de gardian plictisit.