mă mai gândesc…

…şi nu mă refer la net. Deşi sunt oarecum dependentă de el, în Londra am căutat altceva decât net.

Madame Tussauds mi s-a părut puţin haotic la început. Mă enerva faptul că personajele, cu mici excepţii, nu erau amplasate într-un decor propriu, şi cum sunt a photo freak, cadrele au ieşit frecvent dezordonate de aglomeraţia de acolo. Mi-a plăcut biroul prezidenţial al lui Obama. Geamurile de la Casa Albă erau foarte frumos luminate (artificial) de lumina de afară (artificială) şi grădina înverzită (artificial). Nu am reuşit să ajung lângă Indiana Jones pentru că era ocupat undeva pe scări cu o capcană… În schimb m-am întreţinut cu Sean Connery, şarmant as always. Robbie era săracul pus cam în colţ, dar spiritul de entertainer l-a salvat. Dacă te apropii de feţele lor poţi să vezi urme de fire de păr lipite în ceara, pe faţă. E cam suspect.

Plimbarea prin cripte şi catacombe a fost cu ţipete. La început, un nenea plin de sânge şi jerpelit îţi explica ce o să ţi se întâmple. Ne-a spus că deşi este întuneric, în toate încăperile sunt camere de luat vederi cu inftaroşu astfel încât ei mereu vad ce ni se întâmplă sau dacă noi încercăm să facem poze (ceea ce nu aveam voie să facem). Ne mai zicea că cei de acolo ne vor speria, vor face ca toţii dracii, dar nu ne vor atinge. Prin urmare, nici noi nu trebuia să îi atingem. Toate bune şi frumoase… Am intrat. Logic că îi vedeam pe dubioşii ăia stand pe la coţuri sau chirciţi pe undeva prin nişte gâurele şi logic că îmi dadeam seama ca vor ieşi să se scalambăie la mine, dar înevitabil tot ţipam şi mă enervau că ma speriau. A fost distractiv. Şi-au atins scopul.

La final, am făcut o plimbare pentru a cunoaşte spiritul Londrei. Dacă m-aş fi dus acolo cu ochi critici şi dacă m-ar fi enervat prea rău ăia care făceau ca toţi dracii aş fi zis că e cam kitsch, dar nu asta a fost impresia mea finală. Chiar au reuşit să creeze o atmosferă plină de… Londra, cu tot cu ciuma, şobolanii, incendiul, crimele, regii şi reginele, palatele, gărzile, artişitii lor. Plimbarea am făcut-o într-o jumătate de taxi englezesc.

Natural History Museum, Science Museum şi Victoria&Albert Museum mi-au adus aminte de secvenţele din Harry Potter cu holurile impunătoare şi bibliotecile interminabile. Clădirile sunt geniale şi zona îmi pare academică. Nu am avut răbdare să citesc toate poveştile sau să ma uit la toate exponatele, dar prezentarea este impecabilă deşi uneori poate ceea ce prezintă nu este întotdeauna cel mai extraordinar lucru.

Ştiu să pună în valoare orice şi în final, să vândă orice, chiar şi căcat. Şi nu glumesc… La Natural History Museum îţi explică cum excrementele animalelor ajută la regenerarea pământului şi la creşterea unora dintre cele mai frumoase plante. Prin urmare, la plecare poţi să cumperi o cutiuţă de caca de ren, elefant sau rinocer şi seminţe de braduţ, trandafir, respectiv palmier. Ca regulă, pe oriunde mergi ai un traseu prestabilit şi parcursul său este foarte bine organizat. Spre ieşirea din orice punct turistic dai peste un Shop. Bineînţeles că vei găsi ceva simpatic sau inedit şi vei cumpăra acel ceva pe care ei ţi-l pun în punguţa pe care scrie numele obiectivului londonez.

Buckingham nu m-a impresionat foarte mult. Multe părţi se renovează acum. Încăperile sunt luxoase şi atent decorate, dar gandoarea sau atitudinea impunătoare la care ma aşteptam, nu le-am găsit. Grădina, în schimb, cu întinderea perfect verde, pomişorii, băncile şi lacul, se văd foarte frumos din camera special amenajată pentru cocktailuri în aer liber. Peleşul, de exemplu, m-a impresionat şi cred că încă ma impresionează mai mult. Oricum, nu cred că e corect să compar. Buckingham nu a fost construit iniţial pentru a fi un palat şi este în continuare locuit, prin urmare, are multe elemente care-l scot din atmosfera de palat cu prinţi şi prinţese, asa cum îmi imaginez eu. Schimbarea garzii este un mare eveniment marketat pe măsură. La 11:00, în faţa palatului se adună sute de oameni, iar schimbarea gărzii a devenit deja un spectacol. Nici ei nu mai ştiu probabil însemnătaea reală a acestei proceduri. Unii se mai plictisesc şi mai cască. Ţipă unii la alţii, cântă melodia din Indiana Jones (asta mi-a plăcut foarte tare), se plimbă cu caii, bat tobele, îşi flutură căciulile şi ..ce mai, se dau în spectacol pentru că ştiu că sunt priviţi şi le place asta.

London Eye e maaaare. Ditamai utilajul alb, greoi si scump. Se vede foarte frumos. Eu am fost în timpul zilei, dar cred că merită să te dai în el si noaptea, mai ales iarna, presupun. Cei care se ocupă de ochi sterg fiecare cabină în 10 secunde după ce coboară câte un grupuleţ de oameni. Mi-a plăcut asta.

În Westminster Abbey am ameţit cu toate capelele şi mini criptele înghesuite în fiecare cotlon al acelei construcţii masive. Mult mai impunătoare decât ţi-ai fi imaginat-o de afară. Detaliile fiecărei sculpturi şi fiecărei statui îţi apasă pe cap şi cred că dacă te-ai plimba pe acolo când nu e plin de turişti ai rămâne cu gura căscată. Şi nu vorbesc acum de latura religioasă, ci de atmosfera apăsătoare. O grămadă de personalităţi sculptate sau amintitie pe podelele sau pereţii catedralei. Dar tot nu am reuşit să vad mormântul lui Newton. Bine măcar că m-am pozat cu el la Madame Tussauds.

Big Ben stă şi bate acolo cuminţel. E luminat frumos şi nu rămâne în urmă. Dar dimineaţa la 4, atât el, cât şi parlamentul erau în beznă totală… Adică lumina e numai aşa să îi impresioneze pe turişti ? Turiştii bântuie şi noaptea.

Tower of London, Tower Bridge, London Bridge (le-am zis bine!), primăria, Tate Modern, catedrala St.Paul (din Mary Poppins – după cum am aflat abia atunci, ca o incultă ce sunt), le-am văzut din mers… sau mergând pe ele/ei. Primăria e preferata mea. Am văzut Tower Bridge desfăcându-se ca să treaca un vapor.

Acvariul (SeaLife) e lângă London Eye. Peştii par foarte fericiţi în apa lor. Tu te simţi in acvariu, nu ei. Poţi sa pui mâna pe steluţele de mare si pisicile de mare scot nasul din apă când treci pe lângă ele. Au şi o zonă dedicată numai celor mai curajoşi, pe unde mergi pe o podea din sticlă cu câţiva rechini plimbându-se languros sub tine.

Greenwich mi-a plăcut cel mai mult. 3 în 1. E şi cartier – poate mai mult village, şi parc, şi muzeu. Restaurantele, magazinele, străduţele şi casele sunt la fel de cochete ca cele din zonele centrale ale Londrei, iar atmosfera este mai liniştită, mai calmă. Parcul este prietenos, iar pe un deal – pe care urci cu ceva efort – se află observatorul cu bulina lui roşie care se lasă în jos zilnic la ora 13:00. Asta se întâmpla în trecut pentru ca cei de pe vapoare, care trec pe Tamisa, să poată afla ora exactă.

Am avut o mare dilemă uitându-mă la cel mai exact ceas din lume… pentru că era fix cu o oră în urmă!!! Cu tot muzeu şi cu tot planetariumul nu am aflat de ce ceasul meu nu arată cât arată Greenwich… Până când am ajuns seara, la net. Mă rog, poate dacă aş fi avut răbdarea necesară să cercetez toate textele şi exponatele din observator m-aş fi lămurit. Ideea e că (pentru cei mai ameţiţi, aşa ca mine spun asta…) acum noi funcţionăm acum după ora de vară, care este cu o oră înante de ora GMT (Greenwich Mean Time) . Aşa că, dacă aş fi fost prin noiembrie sau decembrie la Greenwich nu m-aş fi confruntata cu o asemenea dilemă, dar nici nu m-aş fi lămurit cum e cu ora de fapt… La meridian stai la coadă pentru poză. Foarte tare ăla de s-a gândit să tragă linii pe Pământ. Unde să pun şi eu o bulină să vină lumea să se pozeze şi să dea bani pe suveniruri?

Abbey Road este singurul obiectiv mai puţin exploatat în Londra. Shop-ul este la staţia de metrou St. James Park, la vreo 15 minute de mers pe jos de la trecerea de pietoni şi Abbey Road Studios. Interesant de mers pe acolo, mai ales dacă ai puterea să-ţi imaginezi cum arăta acum 30 şi ceva de ani. E greu să mai mergi pe trecerea aia de pietoni aşa cum mergeau ei (The Beatles) că na… te cam calcă maşinile. Oricum, e tare să ştii că aici şi-au înregistrat melodiile unii dintre cei mai tari artişti ca The Beatles, U2, Oasis. Acum mă uitam pe site-ul lor şi e destul de impresionant cum, într-o clădire care la prima vedere pare ca oricare alta, pot exista nişte săli de înregistrare cam ca sala mare a Radiodifuziunii de la noi.

Noroc cu scoica, că altfel nu ajungeam să le vad/calc/plimb pe toate.